Revoltă într-o comunitate din Spania, după ce un român a fost bătut până la comă de mai mulți interlopi. Indivizii, cunoscuți pentru faptul că atacă oamenii doar ca să se distreze (VIDEO)

Revoltă într-o comunitate din Spania, după ce un român a fost bătut până la comă de mai mulți interlopi. Indivizii, cunoscuți pentru faptul că atacă oamenii doar ca să se distreze (VIDEO)
Foto: Hepta - AFP7 / Joaquin Corchero

Scene halucinante într-un parc din Spania. Un tânăr român a fost bătut până a fost lăsat în comă de membrii unui clan de interlopi. Bătăușii nu au avut alt scop decât distracția. De altfel, interlopii sunt cunoscuți pentru violența lor și pentru faptul că atacă oameni și pun clipurile cu atacurile pe rețelele sociale, informează B1 TV în cadrul Știrilor B1, prezentate de Nadia Ciurlin.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Român bătut crunt de mai mulți interlopi, în Spania

În videoclipul postat pe rețelele sociale chiar de bătăuși se vede cum bărbații îl pun la pământ pe tânărul în vârstă de 23 de ani şi îl lovesc cu bestialitate, într-un parc din Amorebieta. Românul rămâne inconştient și este lăsat întins pe o alee din parc.

A fost găsit abia spre dimineață și transportat în stare extrem de gravă la spital. Tânărul a fost operat și este acum în comă indusă, conectat la aparate, după ce a suferit răni grave la nivelul craniului.

Românul a căzut victimă grupului de delicvenţi autointitulat ”Fraţii Koala” din provincia Vizcaya, cunoscut deja de poliţia locală.

Grupul nu are o ţintă anume, ci doar caută să provoace violenţe, apoi filmează scenele şi le distribuie pe reţelele sociale pentru a intimida şi alte persoane. În aceeaşi noapte, alţi patru tineri au fost victimele ”Fraţilor Koala”, care au comis şi o serie de jafuri.

Cazul tânărului român a şocat comunitatea locală. În semn de solidaritate, mai mulţi oameni din Amorebieta au ieşit în stradă şi au protestat faţă de violenţele din oraş.

Poliția a anunțat că până acum au fost arestați 10 indivizi, printre care sunt și cinci minori.