Rezultate preliminare la referendumul din Republica Moldova privind aderarea la UE: Doar 44% dintre alegători au votat „DA”

Rezultate preliminare la referendumul din Republica Moldova privind aderarea la UE: Doar 44% dintre alegători au votat DA
Cetateni din Republica Moldova voteaza in cadrul alegerilor prezidentiale si pentru referendumul de includere a intentiei de aderare a Moldovei la Uniunea Europeana in Constitutia Moldovei, in sectiile deschise in Bucuresti, 20 octombrie 2024. Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE // După ce au fost procesate jumătate din voturile alegătorilor în cadrul referendumului, rezultatele arată că 44,74% dintre participanții la referendum au votat „DA” și 55,26% – „NU”.

UPDATE // După oră și jumătate de la închiderea secțiilor de votare din Republica Moldova, peste 37% din numărul total de 2219 procese verbale au fost procesate.

Potrivit datelor preliminare, opțiunea „DA” a fost aleasă de puțin peste 43%.

Circa 1,4 milioane de cetățeni din Republica Moldova, adică 49,81% dintre alegătorii înscriși în listele electorale, au votat duminică la referendumul constituțional privind aderarea la Uniunea Europeană până la ora 21:00, potrivit unui anunț făcut de Comisia Electorală Centrală (CEC) în briefingul de la ora 22:00.

Pentru ca modificările din Constituție să se înfăptuiască, cel puțin jumătate din cei care s-au prezentat la urne trebuiau să voteze „DA”.

Primele procese verbale (494) procesate arată că opțiunea „DA” a fost aleasă, la această etapă, de 41% dintre alegători. Circa 87 de mii de oameni au ales opțiunea „NU”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`