Riga: O statuie controversată cu Vladimir Putin a fost înlăturată din fața fostului sediu KGB

Riga: O statuie controversată cu Vladimir Putin a fost înlăturată din fața fostului sediu KGB
Foto: ibtimes.co.uk

În urma protestelor ambasadei ruse și a unor amenințări cu repercursiuni, o statuie care părea să-l înfățișeze pe președintele rus crucificat a fost înlăturată din curtea fostului sediu al serviciului de securitate sovietic KGB din Riga.

Statuia făcea parte din expoziția „Disident” deschisă cu ocazia Nopții Muzeelor la fostul sediu al KGB din capitala letonă, scrie Mediafax. Aceasta îl înfățișa pe Vladimir Putin pe o cruce roșie, având cuie bătute în mâini și cap și o coroană din sârmă ghimpată.

Vizitatorii erau invitați să bată și ei cuie – unii au răspuns pozitiv, iar alții au preferat să le scoată, scrie Mediafax.

Unul dintre vizitatori a spus că „este logic ca expoziţia să fie în centrul oraşului Riga” pentru că și Putin „a lucrat şi el în serviciul de securitate şi merită să fie înfipt un cui în el”.

„Este rău. Este pe conştiinţa celui care a făcut acest lucru”, spune purtătorul de cuvânt al lui Putin.