Serghei Sobianin, primarul capitalei ruse, a transmis că apărarea antiaeriană a doborât joi, 10 august, două drone ucrainene care se îndreptau spre Moscova, informează EFE, notează stirileprotv.ro.
„În jurul orei 4 dimineaţa, apărarea antiaeriană a doborât două drone de atac care zburau în direcţia oraşului”, a scris Serghei Sobianin pe canalul său de Telegram.
Potrivit acestuia, una dintre drone a fost doborâtă în regiunea Kaluga, la sud de capitală, iar cealaltă lângă şoseaua de centură, la aproximativ 50 de kilometri de Moscova.
Se pare că în ultimele săptămâni atacurile cu drone asupra capitalei ruse au fost frecvente.
„Războiul se întoarce treptat pe teritoriul Rusiei, în centrele sale simbolice şi în bazele sale militare, iar acesta este un proces inevitabil, natural şi absolut just”, a susținut Volodimir Zelenski, pe 30 iulie.