Rusia susține că a ridicat un avion de vânătoare Su-27 de la sol pentru „a preveni încălcări ale frontierei de stat” din partea a două bombardiere strategice ale forțelor aeriene americane care zburau deasupra Mării Baltice, relatează Al Jazeera.
Într-un comunicat transmis marți, Ministerul rus al apărării susține că a prevenit încălcarea frontierei ruse de către aeronavele americane și că „zborul avionului de vânătoare rusesc a fost efectuat în strictă conformitate cu regulile internaționale de utilizare a spațiului aerian”.
„Echipajul avionului de vânătoare rusesc a clasificat țintele aeriene ca fiind două bombardiere strategice B-1B ale Forțelor Aeriene SUA”, se arată în comunicatul Moscovei.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, a confirmat că avioanele americane au fost interceptate de Rusia, spunând că acestea luau parte la un exercițiu planificat în Europa, iar interacțiunea aeronavei rusești cu ele a fost „sigură și profesionistă”.
„Așadar, avem două bombardiere B-1 care fac parte dintr-un grup de lucru pentru bombardiere (…) cu care zburăm în mod regulat în jurul lumii în diferite țări. Acesta este un exercițiu planificat de mult în Europa și am înțeles că a fost o interacțiune sigură și profesionistă cu aeronava rusă. Deci nimic semnificativ de raportat pe acest front”, a spus oficialul american, în cadrul unui briefing de presă.
Interceptarea este cea mai recentă dintr-o serie de interacțiuni aeriene în care au fost implicate aparate militare de zbor ale Rusiei, SUA și NATO, în contextul tensiunilor generate de războiul din Ucraina. În martie, o dronă americană de supraveghere s-a prăbușit în Marea Neagră după ce a fost interceptată de aeronave ruse în spațiul aerian internațional.