Rusia va lansa o ligă de fotbal pentru teritoriile ocupate și cele separatiste din Ucraina și Georgia

Rusia va lansa o ligă de fotbal pentru teritoriile ocupate și cele separatiste din Ucraina și Georgia
Foto: Hepta.ro / DPA Images

Rusia va lansa o ligă de fotbal pentru teritoriile „prietenoase” ocupate de Moscova și zonele separatiste din Ucraina și Georgia, a declarat un înalt oficial de resort, potrivit The Moscow Times.

Primul campionat al ligii de fotbal lansate de Rusia, programat pentru perioada martie – noiembrie 2023

Liga va cuprinde cluburi din Crimeea, peninsula anexată ilegal de Moscova în 2014, din așa-zisele „republici populare” Donețk și Lugansk, respectiv din Herson și Zaporojie, regiuni din sudul Ucrainei, dar și din regiunile separatiste georgiene Abkhazia și Osetia de Sud, a anunțat adjunctul ministrului rus pentru sport, Odes Baysultanov.

„Luând în considerare experiența pozitivă a Uniunii de Fotbal din Crimeea, planul este să creăm o organizație bazată pe această structură care să asigure organizarea unui campionat unificat”, a spus oficialul rus, citat de RT, una dintre rețelele de presă controlate de Kremlin.

Baysultanov susține că liga, ca inițiativă separată a Ministerului rus pentru sport, va rămâne independentă de Uniunea de Fotbal a Rusiei, „care este, de fapt, o membră a FIFA și UEFA”.

Primul campionat este programat să se desfășoare în perioada martie – noiembrie 2023.

Este cea mai recentă mostră din tentativa Moscovei de a-și exercita dominația pe teritoriile respectiv, în special în ceea ce le privește pe cele cucerite mai recent în sudul și estul Ucrainei.

Forțele ruse au cucerit mai multe zone din sudul și estul Ucrainei după momentul 24 februarie, când Vladimir Putin lansa o invazie pe scară largă împotriva statului ucrainean.

Aducerea cluburilor din zonele respective sub tutela Ministerului rus pentru sport este o inițiativă similară cu cea din 2014, când Uniunea de Fotbal a Rusiei a căutat să absoarbă cluburile din Crimeea la puțin timp după anexarea peninsulei de către Moscova.

La acel moment, mișcarea a fost denunțată de Federația de Fotbal a Ucrainei, iar UEFA a eliminat cluburile Peninsulei Crimeea din diviziile de fotbal ale Rusiei, ceea ce ar putea explica intenția Moscovei de a păstra campionatul proaspăt anunțat separat de Uniunea de Fotbal a Rusiei.

Ultima oră
00:00 - Dragos Sprînceană a dezvăluit motivul pentru care l-a invitat pe Călin Georgescu la Mar-a-Lago: „Este singurul pe care l-am rugat eu să vină, dar m-a refuzat”
23:57 - Radu Miruță vrea integrarea industriei românești de apărare în lanțurile europene de producție. Ce șanse are România să devină furnizor în marile proiecte europene
23:40 - Intrăm în recesiune tehnică? Ministrul Nazare a explicat ce ar fi însemnat lipsa măsurilor guvernamentale: „Am fi avut din nou FMI în România”
23:22 - Raed Arafat îi îndeamnă pe români să pregătească un rucsac de urgență. Ce obiecte NU trebuie să lipsească
23:06 - Autospecială de pompieri oprită în drum spre un incendiu, pentru că nu a acordat prioritate unei mașini de poliție. Cum s-a terminat conflictul
23:02 - Nicușor Dan, despre numirile la vârful parchetelor și serviciilor secrete: De ce sunt amânate deciziile și ce a spus despre Marius Voineag
22:48 - Nicușor Dan a explicat în ce condiții ar putea participa la reuniunea Consiliului Păcii propus de Donald Trump: „Noi nu putem avea un alt statut decât cel de observator”
22:19 - Marele premiu la Loto 6/49, câștigat după luni de așteptare. Cum a fost jucat biletul de 28 de lei
22:16 - Nicușor Dan, semnal de alarmă după reuniunea informală a Consiliului European. Ce se întâmplă cu economia UE și viitorul NATO: „S-au spus niște lucruri dureroase”
21:50 - Încă zece kilometri de cale ferată modernizată, deschiși în vestul țării. Cum schimbă investiția finanțată prin PNRR circulația trenurilor