Rușii se pregătesc pentru un atac nuclear. Ample exerciții militare aproape de România (VIDEO)

Rușii se pregătesc pentru un atac nuclear. Ample exerciții militare aproape de România (VIDEO)

În contextul relațiilor tensionate din ultima vreme dintre Rusia și NATO, numărul și amploarea exercițiilormilitare crește de ambele părți.

Astfel, trupele ruseşti din zona Mării Negre au efectuat exerciţii urmând un scenariu în care Rusia ar fi fost atacată de o armă chimică sau nucleară, potrivit Adevărul.

Ample exerciții militare rusești în zona Mării Negre

#DIRECT_ONE_4b7yr9#

Exercițiil ample care au implicat participarea a peste 5000 de militari s-au desfășurat în trei regiuni din Rusia, aflate între Marea Neagră şi Marea Caspică, a anunţat Ministerul rus al Apărării. Pregătindu-se pentru un scenariu în care Rusia a fost atacată cu „arme de distrugere în masă de un duşman ipotetic”, soldaţii au fost purtat costume speciale şi măşti de gaze. Unităţile specializate în arme chimice au fost desfăşurate în regiunile Krasnodar şi Stavropol, în timp ce cel puţin 100 de soldaţi din regiunea vecină Rostov au lansat, în paralel, o operaţiune de decontaminare. Operaţiunea a venit după exercitii similare efectuate de trupele ruse în Armenia vecina, în weekend.

De asemenea, s-au desfăşurat laboratoare mobile şi vehicule de depistare radioactivă şi chimică care au capacitatea de a pune în carantină, de a evalua şi, eventual, de a elimina o substanţă chimică sau nucleară. De altfel, 13 noiembrie este Ziua trupelor de protecţie în faţa radiaţiilor, atacurilor chimice şi biologice din cadrul Forţele Armate ale Federaţiei Ruse.

Rusia și NATO se acuză periodic de provocări și de perturbarea echilibrului strategic al Europei de Est, mai ales după evenimentele din Estul Ucrainei și după instalarea scutului antirachetă de la Deveselu din România.