Site-ul agenției ruse de presă Tass îi îndeamnă pe ruși să scape de sancțiunile impuse de statele occidentale obținând cetățenia UE.
Potrivit digi24, cetățeniile scoase la vânzare sunt cea română, care costă 3000 de euro, bulgară, care poate fi cumpărată cu 4000 de euro și poloneză, la prețul de 2000 de euro.
Rușilor li se promite că în acest mod își pot păstra în continuare locurile de muncă la marile companii occidentale, în ciuda sancțiunilor.
s-au văzut în imposibilitatea de a-și păstra locurile de muncă la corporațiile din Vest și au părăsit Federația Rusă.
Avantajele cetățeniei române ar fi, după cum li se explică potențialilor doritori, „angajarea legală în companii europene fără aprobări suplimentare”, „intrarea în mai mult de 170 de țări fără viză”, accesul la servicii medicale și ajutoare sociale, accesul la educația europeană, iar pentru cei care au afaceri, desfășurarea acestora pe piața europeană.
Companiile care garantează obținerea cetățeniei UE anunță și întreg pachetul de acte pe care îl primește cel care își dorește „achiziționarea” cetățeniei.
Cetatenia romana se poate acorda, la cerere, persoanei fara cetatenie sau cetateanului strain, daca indeplineste urmatoarele conditii:
s-a nascut si domiciliaza, la data cererii, pe teritoriul Romaniei sau, desi nu s-a nascut pe acest teritoriu, domiciliaza in conditiile legii pe teritoriul statului roman de cel putin 8 ani sau, in cazul in care este casatorit si convietuieste cu un cetatean roman, de cel putin 5 ani de la data casatoriei;
dovedeste, prin comportament, actiuni si atitudine, loialitate fata de statul roman si declara ca nu intreprinde sau sprijina si nici in trecut nu a intreprins sau sprijinit actiuni impotriva ordinii de drept ori a sigurantei nationale;
a implinit varsta de 18 ani;
are asigurate in Romania mijloace legale pentru o existenta decenta, in conditiile stabilite de legislatia privind regimul strainilor;