Sclavia continuă în Sicilia: Româncele, ținute în cuști (VIDEO)

Sclavia continuă în Sicilia: Româncele, ținute în cuști (VIDEO)

Drama romancelor abuzate peste hotare continuă. Chinurile la care sunt supuse femeile din țara noastră, care lucrează în serele siciliene, au ajuns din nou în atenţia presei străine. La doi ani de la ancheta care arăta condiţiile în care trăiesc şi muncesc mii de romance în Italia, jurnaliştii din peninsulă demonstrează nu doar că lucrurile nu s-au schimbat, ci chiar s-au înrăutăţit. De cele mai multe ori, femeile locuiesc în barăci, garaje sau depozite pentru unelte. În cazuri extreme, fermierii îşi ţin sclavele în cuşti transformate în locuinţe, informează B1 TV.

Sclavia continuă în Sicilia: Româncele, ținute în cuști

#DIRECT_ONE_wvsz22#

Drama miilor de românce ajunse sclave pe câmpurile şi în serele din Sicilia pare să fi rămas fără răspuns la doi ani de la ancheta jurnaliștilor italieni. Reîntorşi în Ragusa, provincia unde femeile erau obligate să muncească câte 15 ore pe zi şi chiar să întreţină relaţii sexuale cu patronii lor, jurnaliştii au constatat că lucrurile nu stau deloc mai bine, în ciuda numeroaselor promisiuni ale autorităţilor române şi italiene de a pune capăt abuzurilor angajatorilor.

Iar noile marturii sunt cutremurătoare.

”Ei știu că sunt singură. Nu pot să fac gălăgie pentru că, dacă fac gălăgie, nu mă mai opresc și nu vreau să mă cert cu ei”, a povestit o româncă.

”Se întâlnesc, mănâncă, beau și întrețin relații intime cu ele. Femeia căreia îi vine rândul trebuie să se prefacă imediat că totul este bine”, povesteşte preotul unei comunităţi din regiune.

Şi rata avorturilor făcute de românce e una înspăimântătoare.

Potrivit autorităţilor sanitare italiene, 111 avorturi au fost înregistrate doar anul trecut în Ragusa, adică 19 la sută din totalul regiunii. Iar patronii sicilieni nu ţin cont de vârsta angajatelor, nici unde şi dacă acestea fac întrerupere de sarcină.

De la publicarea anchetei jurnaliştilor italieni, autorităţile de la Bucureşti au dat asigurări că vor rezolva problema muncitoarelor românce. Delegaţii ale Ministerul de Externe s-au deplasat de mai multe ori în Italia cu scopul de a oferi sprijin şi protecţie celor care au curajul să denunţe abuzurile.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`