Scoția exclusă de la negocierile privind Brexit: Theresa May nu acceptă reprezentanți regionali la discuție

Scoția exclusă de la negocierile privind Brexit: Theresa May nu acceptă reprezentanți regionali la discuție

Premierul britanic Theresa May a anunțat vineri că refuză participarea unor reprezentați ai Scoției la negocierile privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

"La aceste negocieri voi negocia ca prim-ministru al Regatului Unit. Vom continua să discutăm și să colaborăm cu guvernul scoțian și cu celelalte administrații regionale, dar, în ceea ce îi privește pe cei care vor fi la masa negocierilor, alegerea din 8 iunie este foarte clară — voi fi eu sau Jeremy Corbin", a afirmat Theresa May, conform Agerpres care citează AFP.

Premierul scoțian Nicola Sturgeon a solicitat să participe la negocieri, aceasta dorind ca Scoția să rămănâ în Uniunea Europeană sau măcar în piața unică europeană, dorință susținută prin argumentul că majoritatea scoțienilor au votat în favoarea rămânerii Regatului Unit în Uniunea Europeană.