Ministrul elevețian al Afacerilor Externe, Didier Burkhalter, șef al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a condamnat, duminică, detenţia observatorilor OSCE de către rebelii proruşi din estul Ucrainei şi a cerut eliberarea lor, relatează AFP.
Duminică seară a fost eliberat unul dintre cei opt observatori din motive de sănătate, acesta părăsind locul de detenție, primăria din Slaviansk, însoţit de doi negociatori ai OSCE.
Burkhalter a vorbit despre o situaţie „inacceptabilă” şi a făcut apel la garantarea securităţii observatorilor internaţionali.
În total 12 persoane, opt străini și opt ucrainieni, au fost reținute de către separatişti, care i-au calificat duminică drept „prizonieri de război” şi vor să îi predea în schimbul altor persoane deţinute de autorităţile ucrainene.