Serviciile de informații ucrainene despre Putin și sfârșitul războiului: „Are propriile planuri de restaurare a imperiului rus”

Serviciile de informații ucrainene despre Putin și sfârșitul războiului: „Are propriile planuri de restaurare a imperiului rus”
Putin a semnat un decret prin care familiile militarilor ucişi în Ucraina sau în Siria vor primi o indemnizaţie de 75.000 de euro. Foto: Sputnik / Mikhail Metzel

Serviciile de informații ucrainene presupune că războiul cu Rusia ar putea continua cel puţin până la sfârşitul anului, din motiv că liderul de la Kremlin nu este predispus să înceteze acțiunile sale, relatează EFE, citată de AGERPRES.

„Putin nu renunţă la planurile sale, acest război se va prelungi”, a declarat vineri în faţa presei Vadim Skibiţki, responsabil al serviciului ucrainean de informaţii militare.

Acesta a susţinut că Putin nu a ascultat pe cei care au încercat să împiedice pornirea războiului şi acum nu-i ascultă, pe cei care doresc oprirea acestui război. „El nu are încredere în nimeni, nu ascultă pe nimeni. Are propriile planuri de restaurare a imperiului rus. Planul său este să guverneze Rusia până la moartea lui, a exclus un scenariu despre un succesor”, a adăugat responsabilul ucrainean citat.

Rusia urmărește scopul de a încercui armata ucraineană în Donbas și să ajungă la frontierele administrative ale acestei regiuni ucrainene ce cuprinde provinciile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk.

Bombardamentele sunt intensificate în regiunile din Donbas, iar oficiali ucraineni din această regiune recunosc că defensiva ucraineană este copleşită atât numeric cât şi în privinţa armamentului, consemnează CNN.

Ucraina cere arme

Lupte crâncene se duc și în Lugansk, pentru a prelua controlul asupra oraşului Severodoneţk. Unul dintre consilierii preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoleak, a declarat vineri că Rusia foloseşte cele mai distructive arme ale sale care nu sunt nucleare, precum lansatoarele multiple de rachete termobarice.

Kievul insistă să primească lansatoare multiple de rachete HIMARS din partea Statelor Unite. Washingtonul s-a arătat până în prezent reticent față de cerință, din motiv că Ucraina ar deveni astfel capabilă să efectueze bombardamente adânc în interiorul teritoriului rus, agravând conflictul.

Totuşi, potrivit mai multor responsabili de la Washington citaţi de CNN, administraţia preşedintelui Joe Biden ar fi acceptat în cele din urmă ca noul pachet de ajutor militar destinat Kievului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`