Externe
Un tânăr a murit în timpul festivalului Body & Soul care are loc în această perioadă în comitatul Westmeath din Irlanda, informează independent.ie.
”Poliția irlandeză investighează moartea subită a unui bărbat de 31 de ani, la un eveniment muzical, sâmbătă după amiază. Bărbatul a fost declarat decedat la fața locului și a fost transportat ulterior la spitalul Mullingar, unde va fi supus autopsiei”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliției.
Moartea bărbatului nu este tratată ca una suspectă.
Aproximativ 15.000 de persoane au participat sâmbătă la festival. Evenimentul ține trei zile și include momente muzicale, de comedie, precum și o serie de exerciții de yoga și mindfulness.