Ce mai vârstnică persoană din lume are 117 ani și s-a născut în Italia. Emma Morano a trecut prin 3 secole, cele Două Războiae Mondiale și multe alte nenorociri, dar și-a păstrat optimismul.
Logodnicul ei a murit în Primul Război Mondial, iar ea a fost obligată să se căsătorească cu un bărbat pe care nu îl iubea, au avut împreună un copil, născut în 1937, însă bebeluşul a murit la vârsta de şase luni, iar în anul următor l-a dat afară din casă pe soţul ei care o abuza fizic.
„Viaţa mea nu a fost foarte bună“, a declarat Emma Morano, potrivit Adevărul.
După ce s-a despărțit de soțul abuziv, aceasta nu s-a mai căcătorit niciodată. Dar nu și-a plâns de milă. Din contră. Ea consideră că și acesta este un ingredient important al longevității sale.
„Nu am vrut să fiu dominată de nimeni“, spune ea.
De asemenea, Emma are mare grijă ce mănâncă și se pune devreme la somn.
La vârsta de 20 de ani, Emma a fost diagnosticată cu anemie şi i s-a prescris o dietă bazată pe două ouă crude şi un ou fiert zilnic, la care se adăuga puţină carne şi foarte puţine fructe şi legume — regim pe care l-a urmat timp de aproape un secol, ceea ce înseamnă un consum de peste 100.000 de ouă.
Un ou are aproximativ 75 de calorii, 7 grame de proteine de înaltă calitate, 5 grame de grăsime şi 1,6 grame de grăsimi saturate. De asemenea, are 13 substanţe nutritive esenţiale, inclusiv fier. Ele pot contribui la un control sănătos al greutăţii, ajută la menţinerea masei musculare, funcţionarea creierului şi a ochilor.
„Când am cunoscut-o, mânca trei ouă pe zi: două crude dimineaţa şi unul fiert, şi câţiva biscuiţi. În ultimii ani a micşorat puţin porţia şi mănâncă doar două ouă pe zi, deoarece trei ar fi prea mult pentru ea. De când o ştiu, a mâncat întotdeauna foarte puţine legume şi foarte puţine fructe. Principala calitate a dietei sale a constat în faptul că mănâncă întotdeauna acelaşi lucru, în fiecare zi, în fiecare săptămână, în fiecare lună, în fiecare an“, a spus medicul care o are sub supraveghere, Carlo Bava.
Citeste mai mult: adev.ro/ohfmgd