Somnul RAȚIUNII naște desene animate! Clip de propagandă al UE: migranții vin pe un covor ZBURĂTOR iar Uniunea Europeană e întruchipată de Tinker Bell! (VIDEO)

Somnul RAȚIUNII naște desene animate! Clip de propagandă al UE: migranții vin pe un covor ZBURĂTOR iar Uniunea Europeană e întruchipată de Tinker Bell! (VIDEO)

Un clip, finanțat de Comisia Europeană, guvernul francez și o serie de ONG-uri din Franța, face uz de un arsenal propagandistic simplist și exagerat, mizând pe coarda sensibilă a privitorilor și nu pe rațiunea lor. Filmulețul face uz de toate clișeele pentru a-i culpabiliza pe europenii care nu sunt de acord cu liderii de la Bruxelles ce le cer să-i primească pe imigranți, povestește Evenimentul Zilei.

Desenul animat începe cu un imigrant, nevasta sa (numai una!), îmbrăcată în hijab, și cei doi copii ai lor cum fug dintr-un oraș bombardat și se apropie de o trecere de frontieră pe care scrie FRONTEX (numele agenției europene de control al frontierelor Uniunii Europene).

Pentru a sublinia etica și vigilența Frontex, agentul de pază alungă un traficant de carne vie, dar lasă familia să treacă fără niciun control, sub pretextul invocat de tată că doresc să fugă de război.

O zână care seamănă cu Tinker Bell și care întruchipează Uniunea Europeană zboară deasupra scenei, veghind cu bunăvoință. Apoi, ea aduce un covor zburător fermecat, ca în 1001 de nopți, pentru a transporta familia de imigranți în Europa.

Mai întâi, aceasta este dusă în Europa de Est, unde este primită de o mulțime de oameni albi, evident „rasiști”, care se opun intrării imigranților.

„Dar este dreptul lor!”, strigă mânioasă micuța zână.

Apoi imigranții sunt duși într-o țară occidentală neidentificată, unde sunt primiți cu multă căldură și își exprimă recunoștința față de gazdele lor.

„Bine ați venit!” le zice un european imigranților pe un ton supus. „Avem cu adevărat NEVOIE de voi!”

„Mulțumesc!”, spune bărbatul imigrant. „Trăiască Europa!”

Filmul se încheie cu o masă copioasă oferită de gazde și unde cu toții (europeni și imigranți) stau pe jos după modelul musulman.

În acest timp, o voce de copil îl întreabă pe privitor: „Europa își apără frontierele și își deschide inimile pentru refugiați. Dar TU?”

Moment în care îți vine să ieși pe stradă și să aduci la tine în casă primul musulman care își iese în cale.

Sau să cauți arcul și săgeața strămoșilor ori pușca și cureaua lată, după caz…

Ultima oră
19:29 - Mirel Rădoi a anunțat stranierii pentru meciurile cu Germania și Armenia
19:22 - Asztalos Csaba (CNCD): Certificatul verde COVID în sine nu are elemente de discriminare, dar e important ca aceste restricții, în intepretarea mea, să fie adoptate prin lege, nu prin acte administrative (VIDEO)
18:59 - Activiștii de mediu, bătuți și umiliți de mafia lemnului. Infractorii i-au dezbrăcat la pielea goală (VIDEO)
18:58 - Mihai Dragolea, jurnalistul bătut când documenta mafia pădurilor: S-au năpustit asupra noastră cu topoare și bâte. Să ataci așa în 2021 înseamnă că ai foarte mult furt de acoperit în spate și ai de pierdut sume enorme (VIDEO)
18:05 - Probleme la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Anunțul Nuclearelectrica
18:03 - Guvernul a aprobat lista restricțiilor pentru persoanele nevaccinate anti-COVID-19 / Certificatul verde, obligatoriu la spectacole, cinema, nunți, botezuri dacă incidența sare de 3 la mie
17:47 - Primul oraş din România care revine în scenariul roșu din cauza infectărilor cu coronavirus
17:31 - Decizie controversată a unui primar USR-PLUS: Festival cu specific german, în loc de zilele municipiului. „Va fi adresat tuturor, indiferent de gen”
17:23 - Zeci de ONG-uri cer anchetă transparentă în cazul jurnaliștilor și activistului de mediu bătuți într-o pădure din Suceava / Mafia lemnului lucrează nestingherită în fieful lui Gheorghe Flutur, om cu influență din #echipacâștigătoare
16:53 - Acuzații de fraudă la alegerile din USR-PLUS. Se solicită suspendarea procedurii