Care este planul de acțiune al Rusiei în Ucraina: Detalii incendiare scoase la iveală de spionajul ucrainean

Care este planul de acțiune al Rusiei în Ucraina: Detalii incendiare scoase la iveală de spionajul ucrainean

Principalul plan de acțiune al Rusiei în Ucraina, pe termen scurt și mediu, prevede provocări pe scară largă, care să producă destabilizarea societății, astfel încât să fie facilitată revenirea forțelor pro-ruse după alegerile prezidențiale din 2019, susține serviciul de informații externe ucrainean, potrivit g4media.ro.

Spionajul din Ucraina precizează că planul Rusiei va include măsuri sistemice și versatile pentru a influența cursul procesului electoral și numărul voturilor în timpul alegerilor prezidențiale și parlamentare.

Raportul realizat de instuția de intelligence arată că acestea sunt principalele arii unde este de așteptat ca Rusia să-și intensifice eforturile:

– Destabilizarea teritoriilor controlate de Ucraina, precum și a liniei de demarcație dintre teritoriile ocupate termporar din regiunile Donetsk și Luhansk, incitarea la confruntări militare și politice, cu elemente de influență economică

– Campanii de propagandă în mass media din Ucraina și folosirea instrumentelor de interferență cyber

– Măsuri de susținere electorală a unor candidați individuali (care „lucrează” cu cetățeni ucraineni care locuiesc temporar în teritoriile ocupate); suport financiar pentru forțele politice radicale – atât anti-ucrainene, cât și ultranaționaliste

– Discreditarea procesului electoral și a autorităților ucrainene în spațiul media internațional și prin intermediul pozițiilor pe care Kremlinul le are în organizațiile internaționale

– Lansarea de informații false și campanii de propagandă în spațiul media ucraienean. Rusia va încerca să distragă atenția publicului general de la subiectele cu adevărat importante și să pună în circulație informații false pentru a crește anti-ratingul politicienilor ucraineni.

– Intensificarea eforturilor pe rețelele de socializare

– Distribuirea de sondaje false în timpul cursei prezidențiale. Rusia își propune să dea publicului rezultate false obținute în urma exit poll-urilor în timpul zilelor în care se votează

– Implicarea reprezentanților și a susținătorilor fostei Patriarhii a Moscovei în Ucraina pentru a destabiliza relațiile religioase

Tags: