A fost declarată stare de urgență în Islanda, după erupția unui vulcan inactiv de opt secole. Capitala Reykjavik este amenințată de fumul toxic. Autoritățile susțin că fenomenul ar putea să dispară abia în câteva săptămâni.
Din fericire, până acum zborurile nu au fost afectate. Destinațiile turistice și nicio centrală electrică aflată în apropierea vulcanului nu au fost amenințate.
„Situaţia ar putea continua câteva săptămâni sau chiar luni. Este o erupţie mult mai puternică decât am avut în ultimii trei ani”, a declarat Bjarni Benediktsson, ministrul islandez de Externe.
În timp ce specialiștii vor să studieze acest fenomen, turiștii sunt tot mai atrași de această zonă. Nu de mult, unul dintre ei a fost salvat cu elicopterul, după ce s-a apropiat mult prea tare de crater.
Cei 4.000 de locuitori ai satului Grindavik au fost evacuați acum 5 săptămâni și nu se vor putea întoarce în locuințele lor până când lava nu se oprește. Pentru protejarea infrastructurii din regiune, autoritățile au montat bariere înalte de 15 metri, scrie Observator.
„Acest gaz este un amestec de gaze vulcanice care ies direct din scoarța terestră. Apă, dioxid de carbon, sulf. Este toxic și este periculos pentru sănătate”, a declarat Sam Mitchell, vulcanolog.