Departamentul de Justiţie din Statele Unite ale Americiia anunțat, în cursul zilei de vineri, că a programat prima execuție a unei femei din ultimele 7 decenii. Lisa Montgomery a fost condamnată pentru o crimă pe care a comis-o în urmă cu șaisprezece ani.Conform oficialilor, aceasta va fi executată pe data de 8 decembrie.
Autoritățile federale din Statele Uniteau programat pe data de 8 decembrie prima execuție a unei femei din ultimii 70 de ani, transmite publicația DW News.
La cei 36 de ani ai săi, Lisa Montgomery a fost condamnată pentru o crimă oribilăprodusă în anul 2004. Mai exact, femeia este acuzată destrangularea unei femei însărcinate din statul Missouri. Ea va fi executată prin injecție letală la penitenciarul Terre Haute din Indiana, potrivit unui comunicat al Departamentuluide Justiţie din SUA.
Totul a început în decembrie 2004, când într-o casă din Skidmore, statul Missouri, a fost găsit într-o zi miercuri cadavrul tinerei Bobbie Jo Stinnett. Tânăraîn vârstă de doar 23 de ani fusese sugrumată și avea burtasfârtecată. Vecinii victimei au declarat că Jo era însărcinată și ar fi urmat să nască în luna ianuarie. Mare le-a fost mirarea medicilor legiști în momentul în care,la autopsie, au constatat că bebelușul fusese furat din corpul victimei.
La doar două zile de la producerea îngrozitoarei crime, organele de polițieși FBI au arestat-o pe Lisa Montgomer.Soțul inculpatei a declarat anchetatorilor că Lisa l-a sunat în timp ce se afla într-o localitate situatăla o distanță de 60 de kilometri de casalor și i-a spus că a născut o fetiță.
Ulterior, bărbatul s-a deplasat la locul indicat de femeie, undeși-a găsit soția în parcarea spitalului, cu un bebeluș în brațe.
Anchetatorii au anunțat că femeia acuzată fusese într-adevăr gravidă, însă a pierdut sarcina în urmă cu câteva săptămâni, fără că cineva să știe.
Lisa Montgomery a cunoscut-o pe victimă pe rețelele de socializare. Bobbie Jo Stinnett era crescătoare de câini, iar Lisa dorea să cumpere un patruped. După ce a aflat că Jo este însărcinată în luna a opta, criminala și-a plănuit cu atenție fapta și și-a dat întâlnire cu victima sub pretextul cumpărării unui animal de companie.
Menționăm faptul că ultima femeie executată de guvernul SUA a fost Bonnie Heady, într-o cameră de gazare din Missouri, în 1953, potrivit Centrului pentru Informaţii privind Pedeapsa cu Moartea.