Stoltenberg (NATO): SUA, cea mai mare putere militară a lumii, a avut un rol crucial în reunificarea Europei și a Germaniei, iar Berlinul nu trebuie să uite acest lucru

Stoltenberg (NATO): SUA, cea mai mare putere militară a lumii, a avut un rol crucial în reunificarea Europei și a Germaniei, iar Berlinul nu trebuie să uite acest lucru
sursă foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

SUA a avut un rol crucial în reunificarea Europei și a Germaniei, iar Berlinul nu trebuie să uite acest lucru, a declarat, joi, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, potrivit Reuters preluat de Agerpres.

Declarația oficialului NATO vine în contextul în care Heiko Maas, șeful diplomației germane, a afirmat că „unitatea Germaniei este un cadou din partea Europei”. În aceste condiții, Jens Stoltenberg, considerat ca având un rol esențial în menținerea bunelor relații SUA-NATO în epoca Trump, a dorit să le reamintească germanilor de angajamentul SUA față de securitatea europeană, care include prezența de trupe americane în Europa.

„Reunificarea Germaniei şi a Europei ar fi fost imposibile fără garanţia de securitate a SUA. Orice încercare de a îndepărta Europa de America de Nord nu doar că ar slăbi Alianţa transatlantică, ci ar risca să divizeze Europa însăşi”, a avertizat Jens Stoltenberg, la un eveniment care a marcat 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

Remarcile secretarului general al NATO vin pe fondul relațiilor tot mai tensionate dintre SUA și Germania. Președintele american Donald Trump cataloga Germania drept „ostatica Rusiei”, după decizia administrației Merkel de a continua proiectul Nord-Stream 2, care face Europa și mai dependentă de gazele rusești decât este în prezent. De partea cealaltă, Berlinul a reclamat schimbările bruște de politică externă ale Washingtonului de la instalarea lui Trump la Casa Albă.

Într-un articol publicat la sfârşitul săptămânii trecute în 26 de ţări europene, ministrul german de externe Heiko Maas a omis în mod vădit să recunoască rolul jucat de SUA în victoria asupra Uniunii Sovietice şi în asigurarea securităţii care a permis dezvoltarea UE. Reluându-şi poziţia exprimată în comentarii anterioare în sensul că nu se poate avea încredere în SUA sub Trump, Maas a făcut apel la unitatea Europei pentru a putea reprezenta o putere.

Secretarul general al NATO a avertizat însă joi că, deşi susţine eforturile de integrare militară a UE, blocul comunitar nu poate înlocui SUA, care sunt cea mai mare putere militară a lumii. „Uniunea Europeană nu poate apăra Europa”, a spus Stoltenberg.