Aproximativ 3.000 de militari americani vor fi desfăşuraţi, de săptămâna viitoare, în ţările baltice, pentru exerciţii cu forţele locale, anunţă Departamentul american al Apărării, citat de Associated Press, informează Mediafax.750 de militari dotaţi cu tancuri şi elicoptere au sosit luni în Letonia, Potrivit colonelului Steve Warren.
Statele Unite au trimis peste o sută de echipamente militare grele, în special tancuri și alte vehicule de luptă, celor trei state baltice, pentru a-și consolida capacitatea de apărare și pentru a descuraja Rusia în încercarea de amenințare, a declarat luni pentru AFP, la Riga, generalul american John O’Connor, conform Agerpres.
Livrările, care se fac prin capitala-port a Letoniei, au ca scop „să arate președintelui (rus Vladimir) Putin și Rusiei hotărârea noastră de a ne putea uni forțele”, a declarat generalul O’Connor, însărcinat cu transportul echipamentelor.