SUA avertizează Siria şi Rusia, după informaţii potrivit cărora cele două ţări ar pregăti o ofensivă în Alep

SUA avertizează Siria şi Rusia, după informaţii potrivit cărora cele două ţări ar pregăti o ofensivă în Alep
Foto: evz.ro

Statele Unite au exprimat "preocupări", joi seară, în legătură cu informaţiile potrivit cărora regimul din Siria, susţinut de Rusia, ar pregăti o ofensivă în zona oraşului Alep, avertizând că ar fi o încălcare a armistiţiului aflat în vigoare, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

„Suntem foarte preocupaţi de informaţiile referitoare la iniţierea unei ofensive a regimului sirian în provincia Alep; există informaţii că Rusia ar susţine aerian această ofensivă", a declarat un oficial din cadrul Departamentului de Stat american.

„Am transmis preocupările partenerilor noştri, inclusiv Rusiei”, a subliniat oficialul american.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic .