SUA: Bernie Sanders şi-a anunţat susţinerea pentru candidatura lui Hillary Clinton la alegerile prezidenţiale

SUA: Bernie Sanders şi-a anunţat susţinerea pentru candidatura lui Hillary Clinton la alegerile prezidenţiale
Foto: cnn.com

Bernie Sanders şi-a anunţat susţinerea pentru candidatura lui Hillary Clinton la alegerile prezidenţiale din noiembrie, informează B1 TV. Cei doi foşti rivali au apărut în faţa susţinătorilor în cadrul unui miting de campanie în New Hampshire, stat care a dat startul alegerilor primare în ianuarie.

Bernie Sanders şi Hillary Clinton au lăsat deoparte vechile dispute. Şi-au făcut apariţia cot la cot şi au transmis alegătorilor că Partidul Democrat este mai unit ca oricând şi pregătit pentru alegerile din toamnă. Pentru a fi în ton cu tradiţionala culoare a Partidului Democrat, fostul Secretar de Stat a purtat un sacou albastru, iar Senatorul de Vermont, cămaşă albastră.

Pe un ton ferm, Sanders a anunţat că ''nu are nicio îndoială că Hillary Clinton este, de departe, cel mai bun candidat care va putea rezolva crizele cu care se confruntă Statele Unite''. El şi-a exprimat convingerea că Hillary va fi un preşedinte remarcabil şi a spus că este mândru să o suţină.

"Secretarul Clinton a câştigat procesul de nominalizare din cadrul Partidului Democrat. Ea va fi candidatul democrat la prezidenţiale iar eu intenţionez să fac tot ce-mi stă în putere pentru a mă asigura că ea va fi următorul preşedinte al Statelor Unite", a declarat Sanders.

După o cursă care a durat aproape o jumătate de an, Fostul Secretar american de Stat a obținut numărul necesar de delegați pentru nominalizarea Partidului Democrat. Ea va fi confirmată oficial drept candidată a partidului în cadrul Convenţiei din Philadelphia, din perioada 25-28 iulie.

Reacţia candidatului republican Donald Trump a fost rapidă. El l-a acuzat pe Senatorul de Vermont că a renunţat la principii şi că şi-a dezamăgit suporterii, alegând să meargă pe mâna lui Hillary Clinton.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`