O nouă afecţiune se răspândeşte în SUA. Boala „căprioarei-zombie” a ajuns deja în cel puțin 24 de state americane.
Oamenii de știință din SUA nu știu însă cum a apărut această denumire populară pentru boala pe care ei o numesc „chronic wasting disease” sau „boala degradării cronice”.
Aceasta este o afecțiune fatală, o boală progresivă neurodegenerativă care afectează căprioarele, renii și elanii. Afecţiunea a fost descoperită încă din anii ’60, la o căprioară care trăia într-o fermă din Colorado, scrie digi24.ro.
Oamenii se întreabă acum dacă nu cumva carnea contaminată ar putea afecta populația, iar cercetătorii americani încearcă să determine în prezent cât de mare este posibilitatea ca acest lucru să se întâmple, în contextul în care un grup de persoane au consumat fără să știe carnea unei căprioare bolnave.
S-a întâmplat în data de 13 martie 2005, atunci când conducerea unei companii de pompieri din comitatul Oneida, New York, a hrănit între 200 și 250 de oameni cu preparate din carne de căprioară contaminată. La acel moment, nu se ştia că animalul suferă de afecţiune, boala fiind descoperită în urma unor teste ulterioare.
Pentru că nu multe se cunosc despre această afecțiune și mai ales despre ce se întâmplă atunci când un om consumă carne cu probleme, Departamentul pentru sănătate al comitatului Oneida a monitorizat 80 de oameni din grupul expus bolii.
Într-un studiu publicat recent în jurnalul medical „Public Health”, experţii au ajuns la concluzia că „nu au existat schimbări semnificative din punct de vedere al sănătății”.
Toți cei 80 participanți la studiu au declarat însă că au mâncat mai puțin vânat după această experiență.
Medicii au observat la respectivele persoane anumite probleme de sănătate precum pierderea vederii, boli de inimă, diabet, schimbări de greutate, hipertensiune sau artrită, însă acestea au fost puse pe seama înaintării în vârstă.
În testele de laborator, însă, boala „căprioarei-zombie” a reușit să treacă între specii.
Cum întotdeauna există posibilitatea ca afecțiunea să evolueze și să sufere mutații, aceasta ar putea ajunge în anii următori chiar și la oameni.