Atac armat în Statele Unite. Trei oameni au fost ucişi, după ce un bărbat a deschis focul la o clinică din Colorado, iar cel puţin nouă persoane au fost rănite şi transportate, de urgenţă, la spital, potrivit CNN. După câteva ore, atacatorul a fost prins şi arestat de poliţişti. Reprezentanţii Casei Albe au anunţat pe o reţea de socializare că preşedintele Barack Obama a fost informat despre acest atac.
Doi civili şi un poliţist au fost ucişi în atac, au anunţat forţele de ordine locale. Acestea au precizat că încă nu ştiu dacă ţinta a fost, într-adevăr, clinica medicală.
Omul legii care a fost împuşcat lucra pentru Universitatea din Colorado şi se afla în campus în momentul atacului. Când a auzit împuşcăturile, bărbatul a mers să-şi ajute colegii, doar că n-a mai apucat. A fost împuşcat mortal.
La faţa locului, au ajuns mai multe ambulanţe, pompieri, dar şi o echipă de genişti. Cel puţin nouă persoane au fost rănite, patru civili și cinci ofițeri de poliție. Aceştia se află în stare stabilă, potrivit CNN.
Atacatorul ar fi avut o armă de tip AK-47 şi ar fi intrat în clădire cu mai multe „obiecte”. Agresorul a stat baricadat în clinică mai multe ore, timp în care a fost înconjurat de poliţişti.
„Suntem în contact cu suspectul care se află în clădire şi încă discutăm cu el. Am evacuat oamenii atât din interiorul clinicii, cât şi din afara ei”, declara, la scurt timp după atac, un oficial american. În cele din urmă, atacatorul a fost arestat.
Potrivit Fox News, ar fi vorba despre un bărbat caucazian, care are în jur de 40 de ani.
„Atacatorul se află în arest. Situația a fost rezolvată. Nu mai este nici un pericol pentru oamenii din Colorado Springs”, a declarat primarul John Suthers.