Dacian Cioloş şi Corina Creţu ar fi cele două nominalizări pentru funcţia de comisar european pe care Guvernul le-ar fi trimis la Bruxelles, au precizat surse oficiale pentru Mediafax.
Nominalizările ar fi fost transmise la sfârşitul lunii iulie.
Preşedintele Traian Băsescu a spus, sâmbătă, înainte de plecarea către Bruxelles, unde participă la reuniunea Consiliului European, că, „spre surprinderea” sa, a aflat că România a transmis două nominalizări pentru funcţia de comisar european, fapt despre care ştie de la Bruxelles.
Traian Băsescu a fost întrebat despre a doua nominalizare făcută de Guvern pentru postul de comisar european, însă nu a precizat despre cine este vorba.
„Eu știu că sunt două nominalizări, dar nu știu care”, a răspuns șeful statului la întrebarea jurnaliștilor.
Preşedintele Băsescu a menţionat că la reuniunea de sâmbătă a Consiliului European nu se va discuta lista de comisari, aceasta fiind „o afacere pe care o decide, conform Tratatului, preşedintele Comisiei”, Jean-Claude Juncker.
„Vreau să fiu foarte clar, nu intenţionez niciun fel de dispută, nu creez o dispută, este dreptul Guvernului să acţioneze aşa. Dar, spre surprinderea mea, am aflat că avem două nominalizări transmise la Bruxelles, suntem unul din puţinele state care au acceptat această rugăminte a preşedintelui Jean-Claude Juncker”, a menţionat Băsescu.
„Niciodată reprezentantul României în Comisia Europeană nu a fost desemnat de preşedinte, întotdeauna însă a fost desemnat într-o înţelegere, întotdeauna desemnările le-au făcut guvernele în colaborare cu preşedintele. Nu mă deranjează că de data aceasta am aflat de la Bruxelles că România a făcut două desemnări, ci cred că trebuie avut în vedere faptul că Legea 373 prevede o procedură internă, parlamentară, audierea celui propus pentru funcţia de comisar în comisia de specialitate a Parlamentului”, a mai spus el. (Detalii AICI)