Gabriel Tamaş nu scapă de închisoare! Procurorii din Israel îl consideră pe fotbalist un pericol şi au obţinut de la judecător prelungirea arestului cu încă 24 de ore.
„Sunt de cinci zile în arest și abia acum mi s-a adus un translator. Nu vreau să mă întorc în închisoare, vreau să joc fotbal”, a spus Gabriel Tamaş în faţa tribunalului, conform Digisport.
Cât priveşte acuzaţiile ce i se aduc, fundaşul naţionalei a recunoscut în instanţă că a băut două sau trei pahare de whisky și nu a reușit să meargă pe linie la verificarea poliției.
Reamintim că Tamaş se află după gratii în Israel încă de luni când a fost prins de polițiști conducând cu 205 km/h și se afla și sub influența alcoolului.
Conducerea clubului Hapoel Haifa i-a angajat acestuia doi avocaţi, iar soţia a încercat să îl elibereze pe cauţiune, dar până acum procurorii nu au acceptat nici măcar ca acesta să stea în arest la domiciliu.