Două turiste ucrainene au fost ucise şi alţi patru străini au fost răniţi vineri cu cuţitul de către un individ în staţiunea egipteană Hurghada, de la Marea Roşie, potrivit Ministerului egiptean de Interne şi unor surse din domeniul securităţii, relatează vineri Reuters, citat de Agerpres.
O anchetă a fost deschisă privind mobilul atacului, a precizat ministerul, adăugând că atacatorul a înotat de la o plajă publică din apropiere pentru a intra în staţiunea Hurghada, situată la circa 400 km sud de Cairo. Atacatorul a fost arestat.
Surse spitaliceşti şi din domeniul securităţii au indicat că două ucrainence au fost ucise. Celelalte patru persoane care au fost rănite au fost transportate la spital. Nu se cunoaşte deocamdată cetăţenia lor.
Forţele de securitate din Egipt se confruntă cu o insurgenţă islamistă în Peninsula Sinai, iar militanţii au comis atacuri în trecut împotriva industriei turismului.
În ianuarie 2016, doi indivizi înarmaţi cu o armă de foc, un cuţit şi o centură cu explozibili au pătruns pe plaja unui hotel din Hurghada, rănind doi turişti străini, potrivit unor surse din domeniul securităţii.