Premierul britanic Theresa May ar putea să-l demită pe ministrul de externe, Boris Johnson, pe care îl vede ca pe un mare rival.
Potrivit Sunday Times, Theresa May se gândește să-și reafirme autoritatea printr-o remaniere guvernamentală în care e pregătită să îl demită pe Boris Johnson după reuniunea Consiliului European, care va avea loc în perioada 19-20 octombrie.
Atunci când a fost întrebată legat de viitorul rol al lui Johnson sau o posibilă promovare a unor membri tineri ai Partidului Conservator printr-o remaniere, May a spus: "Nu a fost niciodată stilul meu să mă ascund în faţa unei provocări. Sunt premier şi o parte a sarcinii mele este să mă asigur că am întotdeauna cei mai buni oameni în cabinet, să profit cât mai mult de numeroasele persoane talentate disponibile în partid".
"Am un cabinet minunat. Avem o sarcină de îndeplinit. Asupra acestui lucru mă concentrez", a mai adăugat premierul, conform Agerpres.
Conform The Guardian, mai mulți membri ai Partidului Conservator îi sugerează prim-ministrului britanic să numească o nouă generație de parlamentari în posturi înalte. Motivele ar fi pentru ca Theresa May să își poată salva mandatul de premier.