Decizia Consiliului de Securitate a Turciei, prezidat de președintele Recep Erdogan, de a le permite refugiaților să ajungă în Europa e de o importanță 10+, pe o scară de la 1 la 10, a susținut Traian Băsescu, pentru B1 TV. Fostul președinte nu exclude posibilitatea ca Turcia să se confrunte, în regiunea Idlib, cu elememnte ale armatei ruse. Orice stat are obligația să le acorde drept de intrare refugiaților de război, a mai spus europarlamentarul PMP, conform Convenției Internaționale pentru Refugiați. Totuși, ei nu trebuie să intre haotic pe teritoriul unei țări, ci organizat și să le fie verificate actele, pentru a demonstra că vin, într-adevăr, din zone de război.
„Decizia Consiliului de Securitate a Turciei, prezidat de Erdogan, va crea probleme extrem de dificile în UE. UE care are și așa multe probleme deschise. Uniunii Europene îi vine o problemă la care nu se aștepta, problema reluării migrației masive în special către Europa de Vest, în condițiile în care UE nu e pregătită pentru acest eveniment și nu mai are în momentul de față nicio barieră în fața migrației care vine dinspre Orientul Mijlociu”, a declarat Traian Băsescu, pentru B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat de jurnalistul Tudor Barbu dacă decizia Turciei are legătură cu faptul că 33 de soldați turci au fost uciși într-un atac aerian al forţelor guvernamentale siriene în regiunea Idlib, fostul președinte a explicat: „Eu cred că are legătură, că UE a atenționat frecvent Turcia să nu intervină la Idlib. În câteva intervenții, eu am apărat Turcia pentru apărarea nord-estului Siriei, atât timp cât a rămas numai pe rontieră, că era o acțiune legitimă de protejare a frontierei. Dar Turcia a fost avertizată să nu se amestece în conflictul de la Idlib. Acolo, din păcat,e Turcia va fi în situația de a se confrunat cu un punct de vedere contrar al Rusiei, nu doar al UE și nu exclud să se confrunte cu elemente ale armatei ruse. Știu în ce alertă a intrat Rusia când, în mod legitim, Turcia a intrat pe frontieră după plecarea armatei SUA de acolo, iar armata Rusiei a prevenit o ciocnire între armata siriană și cea turcă”.
„Trebuie să fiți atenți că acești oameni vin din zonă de război. Ei sunt protejați de Convenția Internațională pentru Refugiați. Orice stat are obligația să le acorde drept de intrare pentru că nu sunt refugiați economici, ci de război. Ești obligat să acorzi azil refugiaților de război, dar cu intrarea lor pe teritoriul național cu respectarea legii”, a mai declarat Băsescu.
Întrebat ce ar însemna intrarea a 10.000 de refugiați în România, pe la Giurgiu – Ruse, Traian Băsescu a răspuns: „Statul român trebuie să ia om cu om, să se convingă că au acte legale, că acea e persoana din acte. Nu are acte, nu intră. Face astfel dovada că vine din zonă de război. Trebuie să intre unu câte unu, nu buluc 10.000. Dacă vor cere să rămână pe teritoriul României, suntem obligați să-i cazăm”.