Trump a declarat că nu a obținut „niciun progres” în discuțiile cu Putin despre Ucraina

Trump a declarat că nu a obținut „niciun progres” în discuțiile cu Putin despre Ucraina
Președintele american Donald Trump. Sursa foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Președintele american Donald Trump a declarat că nu a obținut „niciun progres”  în privința încheierii războiului din Ucraina, după ce a vorbit la telefon, joi, cu liderul rus Vladimir Putin.

Ce s-a întâmplat

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat joi că discuția telefonică avută cu omologul său rus, Vladimir Putin, nu a dus la niciun rezultat în ceea ce privește încetarea conflictului din Ucraina, conform Agerpres, citat de Adevărul.

Discuția telefonică a durat aproximativ o oră și a vizat în principal conflictul din Ucraina, dar și situația din Orientul Mijlociu.

Trump a fost întrebat de jurnaliști despre rezultatele convorbirii. El a răspuns: „Nu, nu am făcut niciun progres”. Liderul de la Casa Albă a subliniat apoi că „nu este mulțumit” de situația actuală și de conflictul care continuă între Rusia și Ucraina.

Ulterior, după discuția de joi, Kremlinul a transmis, prin intermediul consilierului prezidențial Yuri Ushakov, că ambele părți și-au exprimat pozițiile cunoscute, dar divergente.

„Trump a subliniat din nou necesitatea încetării cât mai rapide a ostilităților. Putin a reafirmat că Rusia caută în continuare o soluție politică negociată. Președintele nostru a declarat că Rusia își va urmări obiectivele, abordând în mod specific cauzele profunde care au dus la situația actuală, și nu va renunța la aceste obiective”, a declarat Ushakov.

Apelul de joi seară a fost al șaselea între cei doi președinți de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie 2025.