Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat că Trump va purta discuții cu liderii UE înainte de întâlnirea cu Putin din Alaska.
Trump și Putin se vor întâlni vineri, 15 august, în Alaska, pentru a purta discuții privind Ucraina. Niciun lider european nu a fost invitat la aceste discuții.
Așadar, Trump va avea o convorbire telefonică miercuri, 13 august, cu principalii lideri europeni. Inițiatorul acestei întâlniri a fost cancelarul german Friedrich Merz, potrivit Politico, citat de Adevărul.
Subiectele de discuție vor include „opțiuni pentru a exercita presiune asupra Rusiei, posibile negocieri de pace, revendicări teritoriale și garanții”, conform Merz.
Merz, împreună cu alți lideri ai UE, va insista ca Putin să oprească mai întâi luptele, după care ar putea începe procesul de negocieri dintre Ucraina și Rusia.
Pe de altă parte, După o reuniune de urgență a miniștrilor de externe europeni, luni, șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a declarat că nu ar trebui discutate concesii înainte ca Rusia să accepte un armistițiu complet.
Kallas a promis că va lucra la un nou pachet de sancțiuni, angajându-se în același timp să continue să sprijine financiar Kievul și să continue demersurile pentru aderarea acestuia la UE.
Partea germană a recunoscut că întâlnirea a fost planificată special cu câteva zile înainte de discuțiile dintre Trump și Putin din Alaska.
Duminică, 10 august, Friedrich Merz a avut o conversație telefonică cu președintele SUA. El i-a cerut să intensifice presiunea asupra Rusiei.
Berlinul a cerut noi sancțiuni împotriva sectorului bancar rusesc, precum și sancțiuni secundare împotriva aliaților Kremlinului.
Merz a mai spus că Putin înțelege doar limbajul forței, astfel este greșit să negocieze un schimb de teritorii pe la spatele Ucrainei și al UE.
Întâlnirea online va avea loc pe 13 august, la ora 14:00, ora Germaniei. Mai întâi, timp de aproximativ o oră, vor comunica între ei președintele Ucrainei, secretarul general al NATO, președintele Comisiei Europene, precum și liderii Germaniei, Poloniei, Marii Britanii, Franței, Finlandei și Italiei.
Președintele și vicepreședintele SUA se vor alătura conversației la ora 15:00. La ora 16:30 discuția va continua cu „Coaliția celor Voluntari” (Franța, Marea Britanie și Germania).