Turiștii blocați în Alpii elvețieni, evacuați cu ELICOPTERUL! (VIDEO, FOTO)

Cei 13.000 turişti rămaşi blocaţi de două zile în staţiunea elveţiană Zermatt din cauza căderilor masive de zăpadă au început în cursul zilei de miercuri să fie evacuaţi cu elicopterul, deoarece calea ferată nu poate fi redeschisă în timp util, relatează AFP, citată de Agerpres.

Câţiva turişti au putut deja profita de acest pod aerian încă de marţi, însă zborurile au fost suspendate odată cu venirea serii. "În dimineaţa aceasta am redeschis podul aerian, deoarece trenurile încă nu pot circula până la Zermatt", a declarat un responsabil al staţiunii.

Fiecare turist trebuie să plătească aproximativ 200 de franci elveţieni (171 de euro) pentru a fi evacuat prin acest mijloc de transport.

Anterior autorităţile anunţaseră că primul tren care leagă Zermatt de Täsch urma să plece în jurul orei 11:15, însă ulterior acesta a fost anulat după s-a aflat că porţiuni mari din calea ferată sunt blocate de zăpadă.

Turiștii blocați în Alpii elvețieni, evacuați cu ELICOPTERUL!


Potrivit unui fotograf al AFP prezent în regiune, zăpada căzută pe liniile de cale ferată nu fusese încă degajată, iar în unele locuri stratul de zăpadă măsura un metru. Cu toate acestea, potrivit autorităţilor din Zermatt liniile de autobuz înfiinţate temporar funcţionează între Täsch şi Visp.

Zermatt dispune în total de 13.400 de locuri de cazare pentru turişti, dintre care 7.200 în hoteluri şi 6.200 în apartamente. Populaţia comunei este de aproximativ 5.500 de locuitori.

În ultimele zile, ninsorile abundente, căderile de pietre de pe versanţi şi riscul crescut de avalanşă au determinat închiderea mai multor drumuri în cantonul Valais.

Urmăriți B1TV.ro și pe