Twitter amenință din nou cu cenzura, pe fondul scandalului cu privire la originea COVID-19

Twitter amenință din nou cu cenzura, pe fondul scandalului cu privire la originea COVID-19
Sursa Foto: Brett Jordan/ Pexels

Scandalul rețelelor sociale continuă. După ce Twitter l-a interzis pe Donald Trump, compania americană îi va cenzura pe utilizatorii care vor publica mail-urile dr. Anthony Fauci, în care apare ipoteza potrivit căreia COVID-19 a fost creat de om, într-un laborator.

După ce 3.200 de pagini din mail-urile lui Anthony Fauci au fost deja făcute publice, Twitter a decis să suspende contul oricărei persoane care va publica mail-urile trimise sau primite de către Anthony Fauci.

Corespondența lui Anthony Fauci a provocat un scandal uriaș în SUA

Buzzfeed a publicat în urmă cu trei zile cele 3.200 de pagini cu mail-urile lui Fauci, obținute cu ajutorul legii pentru eliberarea informației.

Printre cele mai controversate discuții ale expertului în boli infecțioase se numără schimbul de mesaje cu un director de la Alianța EcoHealth – cea care finanțează laboratorul de virusologie din Wuhan, care i-a mulțumit lui Fauci după ce un consilier al lui Biden a declarat că originile virusului sunt naturale, nu create în laborator.

Telenovela continuă, după ce Fauci a cerut Chinei să publice dosarele medicale ale unor angajați din cadrul laboratorului din Wuhan, ale căror afecțiuni ar putea oferi indicii importante despre originile SARS-COV-2. Au apărut din ce în ce mai multe studii despre originile COVID și din ce în ce mai multe declarații pe această temă. Primul lider politic care a lansat acuzațiile a fost Donald Trump, la acea vreme președinte în exercițiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe