Un poliţist alb a ucis un bărbat de culoare neînarmat în Arizona, în timp ce la New York şi în alte oraşe din Statele Unite au loc proteste faţă de uciderea în condiţii similare a altor doi afro-americani, relatează AFP. Poliţia din Phoenix a anunţat joi într-un comunicat că a arestat un bărbat de culoare, Rumain Brisbon, în vârstă de 34 de ani, suspectat de vânzare de droguri.
Potrivit raportului prezentat de poliţie, Brisbon a încercat să fugă şi a refuzat să se supună „mai multor ordine” ale poliţistului alb, în vârstă de 30 de ani, al cărui nume nu a fost dezvăluit, care are şapte ani de experienţă.
Între cei doi bărbaţi a avut loc „o luptă”, în timp ce poliţistul încerca să-l aresteze. În timp ce Brisbon şi-a băgat mâna în buzunar, poliţistul îl ţinea de mână şi i-a ordonat să-şi ţină mâna în buzunar.
El a „crezut că a simţit patul unui revolver” şi „l-a împuşcat în piept de două ori pe Brisbon”.
În buzunarul lui Brisbon, în realitate se afla o cutie cu pastile de oxicodonă, un analgezic puternic şi adictiv, consumat uneori ca drog.
Acest incident s-a produs în contextul în care America este traumatizată de moartea a altor doi bărbaţi de culoare neînarmaţi, Michael Brown, la Ferguson (Missouri, centru), şi Eric Garner, la New York (est), ucişi de poliţişti albi care nu au fost inculpaţi pentru crimă.
Manifestaţii paşnice au luat amploare joi, la New York, altele s-au desfăşurat la Washington, Oakland şi în alte oraşe americane, la câteva zile după revoltele din Ferguson.