Un american a fost arestat în Emiratele Arabe din cauza unor comentarii pe Facebook

Un american a fost arestat în Emiratele Arabe din cauza unor comentarii pe Facebook
Foto: hoangweb.com

Un american a fost arestat în Emiratele Arabe Unite pentru comentarii răutăciose pe care le-a scris pe pagina sa de Facebook privind firma la care era angajat, în Abu Dhabi. Bărbatul postase comentariile pe Facebook în timp ce era în Statele Unite, scrie BBC.

În postare, mecanicul de elicopter Ryan Pete a scris că firma te înjunghie pe la spate și i-a avertizat pe potențialii angajați. În plus, americanul s-a plâns și de viața din Emiratele Arabe Unite și a utilizat remarci rasiste.

Comentariile malițioase pe care le-a făcut au venit după ce s-a certat cu angajatorul său pe tema unui concediu medical pe care Pate l-a cerut din cauza unei dureri de spate. După ce angajatorul i-a refuzat concediul americanul a scris insulte referitoare la firma cu sediul în Abu Dhabi pe pagina sa de Facebook.

După ce s-a întors din Florida în Abu Dhabi ca să demisioneze, Ryan Pate a fost arestat pentru încălcarea legilor stricte în ceea ce privește calomnia pe internet.

Angajatorul său a făcut o plângere în care l-a acuzat de încălcarea legilor stricte care interzic calomnia în Emiratele Arabe Unite. Legea a fost introdusă în 2012 și precizează că este o jignire să folosești internetul pentru a ironiza sau a denigra o organizație sau un individ.

Dacă va fi găsit vinovat, americanul riscă să petreacă până la 5 ani în închisoare plus plata unei amenzi substanțiale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`