Un angajat a câștigat o despăgubire de jumătate de milion de dolari după ce colegii i-au organizat o petrecere contra voinței sale

Un angajat a câștigat o despăgubire de jumătate de milion de dolari după ce colegii i-au organizat o petrecere contra voinței sale
Un angajat a câștigat o despăgubire de jumătate de milion de dolari după ce colegii i-au organizat o petrecere contra voinței sale. Sursa Foto: pixabay.com

Un bărbat a câștigat o despăgubire în valoare de 450.000 de dolari, după ce foștii colegi de muncă au organizat contra voinței sale o petrecere onomastică la birou.

Bărbatul avea stări de axietate, iar petrecerea colegilor i-a provocat neliniște, iar în cele din urmă, și-a pierdut și locului de muncă.

Angajatul a fost copleșit și a fost nevoit să părăsească petrecerea

Kevin Berling a fost angajat ca tehnician de laborator la Gravity Diagnostics din Covington, Kentucky în anul 2018. Avocații bărbatului au transmis că Berling a cerut companiei să evite sărbătorirea zilei sale de naștere, din cauza temerilor că i-ar declanșa tulburările de anxietate, potrivit The Independent.

Directorul biroului ar fi uitat de cerința angajatului și i-a planificat petrecerea cu ocazia zilei sale de naștere în august 2019, potrivit plângerii lui Kevin Berling.

Bărbatul a fost cuprins de diferite stări și a fost nevoit să părăsească petrecerea și locul de muncă, petrecându-și după-amiaza în mașina sa.

După petrecere, conducerea a avut o întâlnire cu Kevin Berling despre ceea ce se întâmplase, declanșând un alt atac de anxietate. Câteva zile mai târziu, bărbatul a fost concediat, managerii invocând îngrijorări cu privire la furia sa și la potențialul de a deveni violent.

Despăgubire de 450.000 de dolari din partea companiei

Concedierea a transmis că angajatul a ratat creșterea rapidă a companiei în timpul pandemiei de Covid, când unii angajați au avut creșteri salariale de până la 300%, potrivit avocaților săi.

Pe 15 aprilie, s-a decis în unanimitate că lui Berling i se cuvine o despăgubire de 450.000 de dolari din partea companiei, constatând că acesta avea dreptul la 120.000 de dolari în salarii și beneficii pierdute, 30.000 de dolari în salarii viitoare și 300.000 de dolari pentru „durere și suferință psihică trecută, prezentă și viitoare, jenă, umilire și pierderea stimei de sine”, potrivit documentelor instanței.

Urmăriți B1TV.ro și pe