Un avion al companiei Air France a trecut exact prin zona de impact a ultimei rachete testate de Coreea de Nord, potrivit unui oficial american. Peste 300 de persoane și-ar fi pierdut viața, în cazul unei ciocniri.
Dacă aparatul de zbor ar fi decolat cu zece minute mai târziu, impactul cu racheta lansată de militarii regimului KingJong-un ar fi fost greu de evitat, scrieMediafax, citând un oficial american.
Rachetalansată vineri de Phenian s-a intersectat cu zborul 293 al companiei Air France ce survola Asia pe rutaTokyo-Paris, având 332 de persoane la bord.
Pe baza unei verificări prin comparaţie, specialiștii au constatat că zborul AF 293 a trecut pe lângă estul punctului de impact al rachetei.
În impactului rachetei cu solul, aeronava era la mai puțin de 100 km distanţă, așa că, dacă decolarea ar fi fost întârziată cu 10 minute, aparatul s-ar fi aflat în zona de impact în momentul exploziei rachetei.