Gâscanul mascotă al unui orășel de lângă Ponte dell’ Impero din Pisa, furat zilele trecute de pe malul lacului unde își făcea veacul, a fost returnat locuitorilor. Tânăra care l-a răpit voia să… îl gătească, lucru inadmisibil pentru cetățenii care ajunseseră să îl îndrăgească pe simpaticul biped.
Osvaldo a fost răpit de o româncă care a venit însoțită de cei doi fii ai săi, a băgat înaripatul în geantă și a plecat în trombă. Întrebată de ce l-a luat, femeia a spus zâmbind că era abandonat și nimeni nu îi dădea de mâncare.
Osvaldo a fost luat în primire de gărzi și redus pe malul râului. A privit câteva clipe pentru a-și reaminti mediul său, apoi s-a îndreptat către râu. Liber și solitar. «De data aceasta s-a terminat cu bine – explică directorul regional al Gărzii. Dar acum va trebui să fie monitorizat. Și, mai ales, trebuie să ne gândim să-i găsim o parteneră», scrie gazeraromânească.