Avioane daneze au bombardat vineri în premieră obiective ale grupării jihadiste Stat Islamic din Siria, în condițiile în care Copenhaga și-a extins participarea la lupta împotriva organizației teroriste dincolo de Irakul vecin, informează Reuters, citat de Agerpres.
Danemarca, țară membră NATO, este angrenată în lupta coaliției internaționale împotriva Statului Islamic. Vineri, patru avioane F-16 au atacat orașul Raqqa, considerat orașul capitală a jihadiștilor din ISIS.
Țintele bombardamentului au fost unități de comandă, depozite de arme și muniții și personal combatant, a anunțat Statul Major danez.
Șeful misiunilor internaționale ale Forțelor aeriene daneze, Jan Dam, a declarat pentru media daneze că bombardamentele au avut 'o importantă contribuție' la activitatea coaliției.