Unele unități ruse care au suferit pierderi grele în Ucraina au fost forțate să se întoarcă acasă sau au fost retrase în Belarus, spune serviciul britanic de informații militare la o zi după ce Federația Rusă a promis că va reduce drastic activitatea militară pe direcțiile Kiev și Cernihov, transmite Reuters.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a primit cu scepticism oferta pe care i-a făcut-o Rusia în timpul negocierilor de la Istanbul pentru dezescaladarea conflictului ajuns în a cincea săptămână.
Forțele ucrainene au oprit invazia pe majoritatea fronturilor, iar unii analiști suțin că promisiunea Rusiei de a reduce intensitatea luptelor se referă în principal la zone în care a pierdut teren, chiar dacă populația civilă rămâne captivă în orașe asediate din sudul și estul Ucrainei.
Operațiunile Rusiei au fost afectate de pierderi grele și de retragerea unor trupe, a explicat Ministerul britanic al apărării.
„O astfel de activitate pune și mai multă presiune pe logistica deja încordată a Rusiei și demonstrează dificultățile pe care le are Rusia în reorganizarea unităților sale în zonele avansate din interiorul Ucrainei”, se arată într-o evaluare prezentată miercuri de instituția britanică.
În opinia Londrei, Rusia probabil va continua să compenseze capacitatea redusă de manevră la sol prin artilerie masivă și atacuri cu rachete.
Rusia nu a reușit să captureze vreun oraș ucrainean major în cele 35 de zile de invazie. În schimb, trupele ucrainene au înaintat și au recapturat teritoriu de la periferea Kievului, în nord-estul și sudul Ucrainei.