Uniunea Europeană încerarcă să obțină o suplimentare a dozelor de vaccin anti-COVID-19. Reprezentanții blocului comunitar negociază cu companiile Pfizer şi BioNTech o dublare a stocurilor de vaccin anti-coronavirus, informează Bloomberg, care precizează discuțiile s-ar purta cu privire la un nou contract care să includă 100 de milioane de doze din serul dezvoltat de cele două companii, precum și o opțiune pentru alte 200 de milioane de doze.
Negocierile au loc în contextul în care, în urmă cu o săptămână, Comisia Europeană a recurs la opțiunea de a achiziționa o cantitate de 100 de doze din vaccinul Pfizer/BioNTech, pe lângă cele 200 de milioane de doze care fuseseră comandate deja.
Astfel, dacă UE va ajunge la un nou acord cu cele două companii farmaceutice, ar putea avea la dispoziție, în total, până la 600 de milioane de doze din vaccinul dezvoltat de Pfizer și BioNTech. Această cantitate ar fi suficientă pentru imunizarea a două treimi din populația Uniunii Europene, în condițiile în care acest vaccin se administrează în două doze, la un interval de până la 28 de zile.
Țările membre fac deja presiune asupra UE, cerând să le fie asigurate mai multe doze din serul anti-COVID-19. Asta în condițiile în care numărul cazurilor de contaminare cu coronavirus continuă să crească în rtim alarmant pe teritoriul european, măsurile de lockdown sunt prelungite în multe state și există îngrijorări cu privire la răspândirea noii tulpini descoperite în Marea Britanie, cu până a 70% mai contagioasă decât cea cunoscută până acum.
În ultimele luni, Comisia Europeană a încheiat acorduri cu mai multe companii farmaceutice pentru achiziționarea de vaccinuri împotriva noului coronavirus. Cu toate acestea, până acum, doar vaccinul Pfizer/BioNTech a fost aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului pentru utilizare pe teritoriul UE.
În cursul zilei de miercuri ar urma să fie aprobat și vaccinul produs de compania americană Moderna, cu care Comisia Europeană a parafat un contract privind livrarea a 160 de milioane de doze de vaccin.
Pfizer/BioNTech, Moderna, Johnson & Johnson, AstraZeneca/Oxford, Sanofi/GSK şi CureVac sunt companiile cu care Comisia Europeană a încheiat până acum acorduri pentru achiziționarea de vaccinuri anti-COVID-19, contracte în baza cărora cetățenii europeni ar urma să beneficieze, în total, de 1,3 miliarde de doze de vaccin, cu posibilitatea suplimentării cu până la 660 de milioane de alte doze.
Într-o conferință de presă pe care a susținut-o marți, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a precizat, printre altele, că, în acest moment, se încearcă ”o accelerare a calendarului de livrare a dozelor de vaccin prin negocieri la nivelul Comisiei Europene”.
Miercuri dimineață, în România a ajuns a treia tranșă de vaccinuri. Este vorba despre aproximativ 150.000 de doze din serul produs de Pfizer și BioNTech.