Viktor Orban anunță că ungurii care nu se prezintă la rapel nu vor mai beneficia de certificate de vaccinare

Viktor Orban anunță că ungurii care nu se prezintă la rapel nu vor mai beneficia de certificate de vaccinare
foto: Hepta.ro / DPA Images / Zucchi-Enzo

Viktor Orban anunță că ungurii care nu se prezintă la rapel nu vor mai beneficia de certificate de vaccinare. Prin urmare, celor circa 137.000 de persoane care nu s-au mai întors pentru a primi şi a doua doză de vaccin li se vor şterge din registrul oficial certificatele de imunizare, potrivit Agerpres.

Ungaria avea vaccinate la începutul lui iunie 5,1 milioane de persoane, dintr-o populaţie de circa 10 milioane de locuitori, iar aproximativ 3,6 milioane au primit şi a doua doză de vaccin anti-COVID-19.

Amintim faptul că, începând cu data de 22 mai 2021, restricţiile de intrare în Ungaria au fost ridicate pentru cetăţenii români care prezintă adeverința de vaccinare împotriva COVID-19.

Astfel, cetățenii români care dețin un certificat de vaccinare împotriva COVID – 19 eliberat de autoritățile competente din România, care atestă efectuarea schemei complete de vaccinare, respectiv a celor două doze (în cazul unui vaccin efectuat în două doze) sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică), pot intra pe teritoriul Ungariei, fiind exceptați de la măsura carantinei sau de la prezentarea unui test molecular tip PCR sau antigen cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`