Violențele continuă în Ucraina: 20 de insurgenți pro-ruși au fost uciși în ultimele ore

Violențele continuă în Ucraina: 20 de insurgenți pro-ruși au fost uciși în ultimele ore

20 de insurgenţi pro-ruşi au fost ucişi în ultimele ore, într-un atac din estul Ucrainei, scriu jurnaliştii de la Huffington Post. Confruntările dintre forţele loiale Kievului şi separatişti au loc cu o zi înaintea alegerilor prezidenţiale. Unul dintre candidaţi, Iulia Timoşenko, a anunţat că, dacă se va impune în scrutinul de mâine, va organiza un referendum cu privire la aderarea Ucrainei la NATO.

Ministrul ucrainean al Apărării a declarat, într-un comunicat, că 500 de insurgenţi au atacat un convoi militar în apropiere de satul Rubizhne. În urma confruntărilor, 20 de separatişti au fost ucişi.

În același timp, candidații la alegerile prezidențiale ce vor avea loc mâine duc bătălia finală. Iulia Timoşenko a declarat că, dacă va câştiga preşedinţia, va organiza un referendum cu privire la integrarea țării in Uniunea  Europeană precum și aderarea la NATO.

„În calitate de preşedinte, voi consulta populaţia asupra intregrării în Uniunea Europeană. În al doilea rând, voi organiza neapărat un referendum cu privire la intrarea ţării în NATO”, a spus Timoșenko.

Iulia Timoșenko a reapărut pe scena politică în februarie, imediat după eliberarea sa din închisoare, unde a fost închisă de justiţia fostului preşedinte Viktor Ianukovici. Fostul premier se afla în cădere liberă în intențiile de vot, cu numai 6 la sută. Favoritul scrutinului de mâine este însă miliardarul Petro Poroşenko.