Vladimir Putin a anunțat că Rusia e de acord cu armistițiul în Ucraina, însă cu “nuanțe”: „Această încetare ar trebui să conducă la pace pe termen lung și să elimine cauzele profunde ale crizei”

Vladimir Putin a anunțat că Rusia e de acord cu armistițiul în Ucraina, însă cu “nuanțe”: Această încetare ar trebui să conducă la pace pe termen lung și să elimine cauzele profunde ale crizei
Sursa Foto: Hepta.ro / Sputnik / Ilya Pitalev

Vladimir Putin și-a dat acordul pentru un armistițiu cu Ucraina, negociată de Kiev și Washington.

„Suntem de acord cu propunerile de încetare a ostilităților”

Acordul negociat de Ucraina și SUA urmează să fie acceptat de către Rusia și ar trebui să urmeze 30 de zile de încetare a focului, timp în care se va negocia pacea.

„Suntem pentru [o încetare a focului], dar există nuanțe”, a adăugat Putin în timpul unei conferințe de presă comune susținută la Moscova cu liderul belarus Alexandr Lukașenko.

”Suntem de acord cu propunerile de încetare a ostilităților, dar pornim de la faptul că această încetare ar trebui să conducă la pace pe termen lung și să elimine cauzele profunde ale crizei”, a precizat Vladimir Putin, potrivit , potrivit ABC News.

Putin a sugerat că Rusia ar trebui să discute cu Trump pentru a discuta preocupările sale, adăugând în același timp: „Dar ideea în sine este de a pune capăt acestui conflict prin mijloace pașnice. Noi îl susținem”.

Președintele rus i-a mulțumit lui Trump „pentru atenția acordată reglementării Ucrainei”.

Moscova a reacţionat cu prudenţă la propunerea Washingtonului privind o încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile, idee susţinută de Kiev, afirmând că orice acord pentru încheierea războiului va trebuie să ţină cont de avansul forţelor ruse pe front şi de temerile Rusiei.

Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a ajuns la Moscova

Trimisul special al SUA și apropiat al președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, a ajuns la Moscova, în timp ce administrația face presiuni pentru o încetare a focului și un acord de pace mai amplu.

Amintim că președintele rus Vladimir Putin a vizitat, miercuri, un centru de comandă din Kursk, și a ordonat trupelor de acolo să „distrugă” toate formațiunile ucrainene rămase în regiunea de frontieră disputată

„Sarcina voastră este să distrugeți complet inamicul, care s-a înrădăcinat în regiunea Kursk și încă poartă războaie aici, și să eliberați complet teritoriul regiunii Kursk în cel mai scurt timp posibil”, a declarat Putin, îmbrăcat în echipament militar.

„Starea anterioară de-a lungul liniei de frontieră trebuie să fie restabilită”, a mai spus Putin.

„Mă aștept ca toate obiectivele de luptă ale unităților dumneavoastră de luptă să fie atinse necondiționat, iar teritoriul regiunii Kursk să fie complet eliberat de inamic în viitorul apropiat”, a mai continuat președintele Federației Ruse.