Vladimir Putin acuză Ucraina că a încercat să atace centrala nucleară din Kursk

Vladimir Putin acuză Ucraina că a încercat să atace centrala nucleară din Kursk
Președintele rus Vladimir Putin și șeful Statului major general din armata rusă, Valeri Gherasimov, fotografiați pe 21 decembrie 2022 la o reuniune extinsă a Ministerului rus al apărării. Foto: Hepta.ro / Sputnik / Mikhail Kireev

Președintele Vladimir Putin a acuzat Ucraina, joi, că a încercat să atace centrala nucleară Kursk din Rusia în timpul nopții, precizând că Moscova a informat organismul de resort al ONU cu privire la această situație, relatează Reuters.

Vladimir Putin acuză Ucraina că a încercat să atace centrala nucleară

Președintele Rusiei, care nu a oferit detalii sau probe în susținerea afirmațiilor sale, a făcut aceste declarații în cadrul unei întrevederi cu oficiali de rang înalt.

Pe moment nu a existat o reacție a Ucrainei, a cărei incursiune în regiunea Kursk, cea mai mare operație a unei puteri străine pe teritoriul rus după al Doilea Război Mondial, a făcut ca mii de trupe ucrainene să treacă frontiera vestică a Rusiei pe 6 august, luându-i pe ruși prin surprindere.

Aleksei Smirnov, guvernatorul în exercițiu al regiunii Kursk, i-a spus lui Putin în cadrul aceleiași reuniuni că situația de la centrala nucleară este stabilă.

Rusia respinge eventuale negocieri cu Ucraina după operația din Kursk

Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și actual vicepreședinte în Consiliul de Securitate al țării, susține că operația ucraineană din Kursk a anulat orice posibilitate de negociere între Moscova și Kiev.

„Pălăvrăgeala seacă a intermediarilor pe care nu i-a numit nimeni despre minunata pace s-a încheiat. Toată lumea înțelege totul acum, chiar dacă nu o spune cu voce tare. Nu vor mai exista negocieri până la înfrângerea completă a inamicului”, a declarat Dmitri Medvedev, citat de France 24.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Rezultate loto, 15 septembrie. A fost câștigat marele premiu la Joker
23:36 - Focuri de armă în apropierea lui Donald Trump, la două luni de la tentativa de asasinat din Pennsylvania. Republicanul este în siguranță, spune echipa de campanie
23:09 - Ștefan Pălărie: Avem nevoie de un Președinte al poporului. Elena Lasconi nu este un om din sistem cum sunt ceilalți candidați / E singurul candidat care nu va desemna un premier PSD (VIDEO)
22:56 - Gabriel Zetea: Cele mai importante sunt alegerile parlamentare / Cel mai potrivit pentru Palatul Cotroceni este Marcel Ciolacu (VIDEO)
22:35 - A murit Valentin Samungi, fost campion mondial cu naționala României
22:25 - Alina Gorghiu: La nivel de performanță economică, în mandatul premierului Nicolae Ciucă s-a stat mult mai bine decât în cel al lui Marcel Ciolacu / Temele economice, esențiale pentru PNL (VIDEO)
21:59 - Alina Gorghiu: Nu e sănătos să lăsăm PSD să aibă toată puterea. Sănătos este să lăsăm un Președinte de dreapta, care știe ce înseamnă instituțiile europene, care are o carieră temeinică, un om foarte echilibrat (VIDEO)
21:34 - Raed Arafat: Am făcut o manevră de forțe mai ales către Vaslui și Iași. Toată lumea este în alertă / O evaluare realistă a pagubelor, doar după ce se retrage apa. Ar putea face parte dintr-o solicitare de finanțare din partea Comisiei Europene (VIDEO)
21:20 - Alina Gorghiu, despre inundații: Este un moment de solidaritate, un moment în care trebuie să ajutăm. După ce trece impactul crizei climatice, va trebui să vedem unde a fost problema de-a lungul timpului (VIDEO)
20:55 - Radu Țincu, după lansarea cărții „Învinge dependența”: Depedența nu vizează doar drogurile. Ea se poate instala și în raport cu un obicei (VIDEO)