Președintele rus Vladimir Putin s-a arătat deranjat de comentariile venite de la Washington imediat după scrisoarea pe care a trimis-o către șefii de stat din 18 țări europene, în care și-a exprimat îngrijorarea profundă privind situația legată de datoria la gaze a Ucrainei și de alimentarea Uniunii Europene cu gaze.
Astfel, potrivit Ria Novosti, Putin le-a transmis americanilor: „Nu este frumos să citești mailurile altora. Eu nu lor le-am scris (Statelor Unite), ci consumatorilor de gaze din Europa. Cu toții suntem obișnuiți ca prietenii noștri americani să asculte, dar să tragi cu ochiul este foarte urât”.
În aceeași scrisoare, liderul de la Kremlin mai afirmă că problema datoriei la gaze a Ucrainei trebuie rezolvată rapid.
Gazprom a oprit livrările de gaze spre Ucraina în timpul unor dispute privind prețurile în iernile 2005-2006 și 2008-2009, ceea ce a condus la reducerea alimentării statelor din UE care primesc gaz rusesc prin conducte ce traversează Ucraina.
Potrivit Gazprom, Ucraina îi datoarează 2,2 miliarde de dolari pentru gaze și că a depășit termenul limită pentru plata alimentării pe luna martie.