Vladimir Putin, reacție la glumele liderilor occidentali: „Nu știu cum au vrut să se dezbrace, deasupra sau sub talie. Dar cred că ar fi o imagine dezgustătoare în orice caz”

Vladimir Putin, reacție la glumele liderilor occidentali: „Nu știu cum au vrut să se dezbrace, deasupra sau sub talie. Dar cred că ar fi o imagine dezgustătoare în orice caz”
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Alexei Danichev

Președintele rus Vladimir Putin spune că liderii occidentali ar arăta „dezgustător” dacă s-ar dezbrăca „deasupra sau sub talie”, transmite Sky News.

Reacția liderului de la Kremlin vine în contextul în care, cu ocazia summitului din această săptămână, liderii statelor din G7 i-au ironizat fotografiile în care apare îmbrăcat sumar.

În timp ce se așezau la masa discuțiilor, premierul britanic Boris Johnson le-a spus în glumă colegilor din G7 că și-ar putea da hainele jos pentru a arăta că „suntem mai duri decât Putin”.

Ar trebui „să le arătăm pectoralii noștri”, a continuat șeful guvernului de la Londra.

Premierul canadian Justin Trudeau a intervenit și el, spunând că ar putea să pună în scenă „un spectacol de călărie la pieptul gol”, o ironie care viza una dintre imaginile celebre pe care le promovează propaganda rusă cu Vladimir Putin.

„Oh, da”, a adăugat și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Călăria este cea mai tare”, puncta ea.

Cum a reacționat Vladimir Putin după glumele făcute de liderii occidentali pe seama sa

Cu ocazia unei vizite în Turkmenistan, președintele Rusiei a fost întrebat ce crede despre glumele făcute pe seama sa de liderii din G7.

Vladimir Putin susține că, spre deosebire de el, liderii occidentali fac abuz de alcool și nu fac sport.

„Nu știu cum au vrut să se dezbrace, deasupra sau sub talie. Dar cred că ar fi o imagine dezgustătoare în orice caz”, a fost replica președintelui rus.

El a ținut să remarce că pentru a arăta bine „este necesar să renunți la abuzul de alcool și alte obiceiuri dăunătoare, să faci exerciții fizice și să iei parte la activități sportive”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`