Vladimir Putin: Referendumul din Crimeea este în conformitate cu reglementările internaționale

Vladimir Putin: Referendumul din Crimeea este în conformitate cu reglementările internaționale
Foto: businessinsider.com

Referendumul din regiunea ucraineană Crimeea este în conformitate cu dreptul internaţional şi cu Carta Naţiunilor Unite, i-a transmis, vineri, președintele rus Vladimir Putin, secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, relatează AFP.

„Domnii Putin şi Ban Ki-moon au evocat problema referendumului, iar preşedintele Rusiei a subliniat că organizarea plebiscitului este în conformitate cu principiile dreptului internaţional şi cu Carta ONU”, a comunicat Kremlinul.

Statele Unite şi Rusia „nu au o viziune comună” în privinţa situaţiei din Ucraina, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, subliniind că Rusia va respecta „voinţa locuitorilor din Crimeea”.

Lavrov a făcut declarațiile după întrevederea pe care a avut-o la Londra cu secretarul de Stat american, John Kerry, pe tema crizei din Ucraina.

„Nu avem o viziune comună pe tema Ucrainei, chiar dacă dialogul a fost util şi constructiv”, a precizat Lavrov într-o conferinţă de presă.

Rusia nu intenţionează să invadeze militar estul Ucrainei, a insistat Lavrov, afirmând că situaţia din oraşul Doneţk este „revoltătoare”.

Totodată, ministrul rus de Externe a dat asigurări că Rusia nu se va implica în situaţia din oraşul ucrainean Doneţk, după confruntări între manifestanţi proruşi şi naţionalişti proeuropeni soldate cu cel puţin un mort.

Regiunea Crimeea va organiza duminică un referendum controversat privind unirea cu Rusia. Occidentul a avertizat că nu va recunoaşte rezultatul plebiscitului.

Urmăreşte sâmbătă seară, pe B1 TV, documentarul „Ucraina: De la democraţie la haos” (Detalii AICI)