Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a angajat un degustător profesionist pentru a se asigura că mâncarea sa nu este otrăvită, relatează The Independent.
Informaţia a fost dezvăluită în urma reuniunii de săptămâna aceasta, de la Londra, a Clubului Chefs des Chefs, ai cărui membri pregătesc mesele unor lideri mondiali, inclusiv şefi de state.
Această profesie a fost populară de-a lungul secolelor, de la faraonii egipteni până la împăraţii romani şi chinezi, dar continuă să fie şi în prezent.
De exemplu, mâncarea lui Adolf Hitler era degustată în fiecare dimineaţă de o femeie pe nume Margot Woelk, iar fostul preşedinte irakian Saddam Hussein avea mai mulţi degustători angajaţi.
Și Nicolae Ceaușescu a avut un astfel de angajat. Fostul dictator a adus un degustător cu el, într-o vizită de stat pe care a efectuat-o la Palatul Buckingham.
De asemenea, fostul președinte american George W. Bush consuma doar mâncăruri făcute cu ingrediante de la Washington, a dezvăluit Joseph Petro, un fost agent al Serviciilor Secrete. Astfel, Bush nu mânca nimic ce nu era gătit de bucătarii săi şi servit de un angajat al Casei Albe în costum de chelner. În momentul în care participa la un summit, personalul lui George W. Bush afla din timp ce este în meniu şi aducea ingredientele de la Washington.