Zece turişti străini şi cinci indonezieni au fost daţi dispăruţi duminică, după ce vaporul la bordul căruia se aflau s-a răsturnat în estul arhipelagului indonezian, în apropiere de Insula Bali.
„Un vapor cu turişti, la bordul căruia se aflau 25 de persoane, s-a răsturnat pe când naviga între insulele Lombok şi Komodo”, a declarat oficialul, Budiawan, pentru AFP.
„Am salvat zece străini, dar alţi zece străini şi cinci indonezieni sunt daţi dispăruţi în continuare. Am lansat o operaţiune de căutare imediat după ce am fost informaţi, în această dimineaţă”, a mai precizat el.
Turiştii salvaţi sunt originari din Noua Zeelandă, Marea Britanie, Spania, Olanda, Germania şi Franţa.
Budiawan nu a spus naţionalitatea turiştilor daţi dispăruţi.